Cum adaugi comentarii în Word și la ce sunt utile

de: Alexandru Puiu
22 10. 2017

În cazul unei colaborări cu mai multe persoane la un proiect, ar fi bine să știi cum adaugi comentarii în Word pentru a evidenția anumite detalii.

Suita de aplicații de birou a Microsoft nu suferă modificări majore cu fiecare iterație. Din 2007, butoanele au rămas cam în același loc, iar opțiunile disponibile sunt în mare parte aceleași. Există însă mici detalii pe care nici măcar utilizatorii de Office cu experiență nu le sesizează, chiar dacă le-ar face viața semnificativ mai ușoară. În opinia mea, în această categorie intră posibilitatea de a atașa comentarii unui fișier.

Există multe circumstanțe în care ar fi bine să ai în vedere cum adaugi comentarii în Word. Ca funcție, acestea au fost implementate mai ales pentru marcarea contractelor. Dacă primești un document și nu ești de acord cu anumite cuvinte sau paragrafe din el, poți folosi comentarii pentru a nu-l edita manual, ci pentru a-ți manifesta dezacordul într-un mod mai clar. De asemenea, dacă lucrezi împreună cu mai mulți colegi la un referat, comentariile facilitează marcarea paragrelor problematice, rămânând în același timp la latitudinea celui care le-a scris să le modifice sau nu.

Într-un document Word, fă click în dreptul cuvântului sau paragrafului căruia dorești să-i atașezi un comentariu. Apasă pe Review din bara de meniu și, din opțiunile disponibile, fă click pe Comments – Add Comment. Imediat, vei vedea o linie roșie trasată de la zona selectată din document și o nouă coloană în partea dreaptă în care îți poți tasta comentariul efectiv. Este important de reținut că respectivului comentariu îi va fi asociat numele tău din sistem sau numele pe care l-ai folosit la instalarea Office și data, respectiv ora la care l-ai tastat. Nu cred să existe o limită de caractere pentru comentariu.

Pentru a șterge un comentariu atașat unui document Word, fă click în interiorul său, accesează secțiunea Review și, din Comments, apasă pe Delete. Va dispărea instant.